Marius Iacob coordonează ancheta de la Crevedia. Procurorul s-a ocupat de incendiul de la Maternitatea Giulești și de cazul Elodia

Marius Iacob coordonează ancheta de la Crevedia. Procurorul s-a ocupat de incendiul de la Maternitatea Giulești și de cazul Elodia
Publicat: 27/08/2023, 11:43

Marius Iacob este procurorul care coordonează ancheta de la Crevedia. El a fost procuror adjunct al DNA când instituția anticorupție era condusă de Laura Codruța Kovesi.

De asemenea, Marius Iacob este procurorul care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia.

Parhetul General a preluat dosarul Crevedia, conform unui comunicat transmis duminică dimineață. Se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Dosarul a fost deschis inițial la Parchetul din Răcari, Dâmbovița.

”În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal). A fost începută cercetarea la faţa locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ. Au fost cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR, experţi de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei, specialişti de la INSEMEX Petroşani, inspectori de inspecţia muncii, ofiţeri din cadrul IPJ Dâmboviţa”, a precizat  Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat.

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 54 sunt spitalizate, dintre care 10 intubate.

Celulă de criză la Ministerul de Interne

La Ministerul Afacerilor Interne, în prezența premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost constituită o celulă de criză, care a reunit și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

Două linii TELVERDE au fost deschise, pentru ca familiile persoanelor rănite în exploziile de la stația GPL din Crevedia să poată afla informații despre starea acestora. Cele două numere de telefon la care pot suna non-stop sunt:

  • 021-2069397

  • 021-2069398

CITEȘTE ȘI:

Explozie la stația GPL din Crevedia. Un mort, 46 răniți, 8 în stare gravă, inclusiv pompieri. Patru răniți, transferați în Belgia și Italia

FOTOGRAFIE ȘOCANTĂ. Exploziile de la Crevedia au fost atât de puternice încât au topit căștile pompierilor

Imagini șocante la Crevedia! Oameni cu pielea arsă, conștienți, primesc îngrijiri medicale pe șosea

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia